Biserica reformată din Csenger

TOUCH
SCREEN

ALEGE
LIMBA

HU EN RO
Menü

Ştiai că?

1. Csenger şi reforma protestantă.

În perioada pătrunderii reformei în Ungaria, lăcaşul din Csenger a avut un rol esenţial în evoluţia confesională a ţării, aşa cum istoria întregului comitat al Sătmarului a fost relevantă din mai multe puncte de vedere în perioada ocupării otomane. Zona a fost traversată de mai multe rute comerciale importante, care legau Principatul Transilvaniei cu oraşele libere regale din zona Szepes (azi Spiṧky în Slovacia). Astfel nu este de mirare, că această zonă cu economie şi spiritualitate bogată a devenit leagănul reformei protestante din Ungaria. După 31 octombrie 1517 reforma luterană s-a răspândit prin Europa cu o viteză uluitoare, începând cu 1520 au apărut deja primii predicatori reformatori şi prin Sătmar. Răspândirea noii credinţe reformate şi a diferitelor variante ale acesteia se datorează atât predicatorilor cât şi nobilimii din comitat, care au oferit susţinere financiară, politică şi dacă era nevoie şi forţă armată pentru a proteja noua lor credinţă prin orice preţ. Nu este deci întâmplător, că teritoriul comitatului Sătmarului a fost printre primele zone de răspândire a reformei. Acest lucru se datorează printre alţii lui Gáspár Drágffy, unul dintre primii nobili care a permis răspândirea noii credinţe în propria curte nobiliară. Nu este întâmplător nici faptul că centrul sinoadelor reformate a fost Ardud, unul dintre centrele de moşii ale lui Drágffy. Reforma a ajuns şi la Csenger foarte repede, unde biserica gotică timpurie, azi reformată a găzduit numeroase sinoade reformate. După cel din Debrecen – supranumit Roma calvinistă – şi cel din Oar, sinodul ţinut în anul 1576 în Csenger este considerat ca fiind cel mai important sinod reformat. Aici a adunat Péter Méliusz Juhász tezele denumite ulterior „confesiunea din Csenger”, o lucrare de bază în definirea identităţii teologice a bisericii reformate maghiare. Această „confesiune” a fost scrisă pentru menţinerea credinţei în Sfânta Treime. Sinodul a fost convocat de primul episcop, Péter Méliusz Juhász şi probabil şi aceste evenimente importante în istoria confesională au contribuit la convertirea întregii populaţii din Csenger, împreună cu preot şi cu nobili, la noua credinţă reformată. După răspândirea rapidă a reformei, în 1629 în întregul comitat al Sătmarului a rămas o singură parohie romano-catolică, la Ecsed. Comunitatea reformată constituie şi astăzi cea mai importantă comunitate din Csenger, din cei 5100 de locuitori aproape 4000 aparţin credinţei reformate.

 

 

2. Catolici împotriva protestanţilor.

 În secolul XVII. au continuat conflictele religioase. Biserica romano-catolică a pierdut marea majoritate a credincioşilor săi, mai ales în partea de nord şi de est a Regatului Ungar. Bisericile lor erau goale sau au fost ocupate de reformaţi pentru slujbele lor, în acelaşi timp şi modificându-le conform cerinţelor liturgice ale noii religii. În acele vremuri nu a existat vre-un conducător carismatic de religie catolică, pentru a-i organiza şi îndruma pe catolici.

Cu apariţia lui Péter Pázmány, în fruntea bisericii catolice din Ungaria a ajuns un conducător unificator, care a relansat ascensiunea catolică. Desigur acest drum era greu de parcurs deoarece bisericile reformate şi credincioşii au ocrotit cu toate mijloacele religia lor şi principiile lor religioase. „Lupta” s-a dus în aceeaşi măsură la editarea cărţilor şi la adunările legislative numite Stările Generale. În acele vremuri au apărut opere importante, scrise de autori maghiari sau traduse din opera unor gânditori sau cărturari religioşi străini.

Insultele religioase au atins apogeul la Starea Generală din 1662. Victoria creştină asupra oştilor turceşti din 1664 la Szentgotthárd, apoi Pacea de la Vasvár au declanşat nemulţumiri nu numai în rândul nobililor protestanţi dar şi în rândul celor catolici. În urma acestui pact de pace au rămas pe mâna musulmanilor cetăţile ocupate în acţiunile militare turceşti din anii 1663-64 (ca Nové Zámky şi Oradea). Pactul a fost considerat drept afront, o palmă dată naţiunii maghiare. Evenimentele declanşate, ca şi conspiraţia condusă de Wesselényi care s-a materializat mai târziu în mişcările de răzvrătire ale curuţilor, au oferit pretext împăratului Leopold I. şi conducerii statului austriac să se răfuiască cu orânduirea maghiarilor şi cu nobilii protestanţi.

Nobilii catolici şi protestanţi implicaţi în răscoală au primit pedepse severe de închisoare şi de confiscări materiale. Majoritatea lor au reuşit să scapă de confiscarea totală sau pedeapsa de închisoare pe viaţă numai prin re-catolizare.

Această perioadă a adus întărirea catolicismului, dar perseverenţa reformaţilor, ocrotirea propriei religii şi organizaţii bisericeşti este considerată una dintre evenimentele de exemplu în istoria maghiarilor.

 

3. Organizaţia bisericească reformată.

Cu apariţia reformei nu a apărut numai o religie nouă în Europa epocii moderne timpurii ci s-a dezvoltat din temelii o organizaţie bisericească nouă. Organizaţia bisericească a religiei protestante are bază duală, adică se bazează pe reprezentarea în aceeaşi proporţie a persoanelor clericale şi laice. În religia protestantă structurile nou formate au luat în considerare nivelele obişnuite de organizare a societăţii, şi au pus accent pe nivelul de bază al acesteia prin definirea unităţii de bază a organizaţiei bisericeşti drept comunitatea religioasă locală, eclezia. În fruntea ei erau preotul şi curatorul (preşedintele prezbiteriului). Membrii cei mai prestigioşi ai comunităţii locale au format consiliul bisericesc, adică prezbiteriul. Consiliul bisericesc avea drepturi ample, în fond a supravegheat şi a ajutat viaţa membrilor comunităţii religioase. Această apropiere de oameni, participarea la viaţa cotidiană a făcut religia protestantă foarte atrăgătoare. .

Cu răspândirea protestantismului comunităţile religioase au fost orânduite în protopopiate, având în frunte protopopul. Peste acest nivel a existat eparhia (super-intendenţa) în frunte cu super-intendentul, numit episcop în Ungaria. Corpul de conducere al eparhiei este consistoriul suprem, al cărui conducător laic este prim-curatorul. Organul suprem este sinodul sau adunarea generală, care ia hotărâri în legătură cu probleme religioase şi administrative.

Datorită răspândirii rapide şi cu succes a reformei, în 1557 s-a organizat Eparhia Reformată de dincolo de Tisa, cu centrul la Debrecen (Debreţin). În 1564 la sinodul din Aiud s-a organizat Eparhia din Ardeal, cu centrele Alba Iulia, Aiud şi Cluj. La sfârşitul secolului XVI, în 1595, s-a format Eparhia de dincolo de Dunăre, cu centrul la Pápa. După mai mult de un secol de aşteptare s-a format Eparhia de lângă Dunăre (centrul la Pesta) şi Eparhia de dincoace de Tisa. Centrul acestei ultime eparhii a fost Sárospatak, cel mai important oraş protestant din Ungaria Superioară.

Centrele eparhiilor reformate au fost în acelaşi timp şi centre importante de educaţie religioasă protestantă. În fiecare centru au fost înfiinţate colegii pentru pregătirea învăţătorilor şi preoţilor, oameni-fortăreţe ai păstrării religiei.